And the verdict is…

S-a rezolvat..nu se poate

Nu ma uimeste foarte tare schema asta…Toata lumea stie ca interesul unei persoane se masoara in timpul de raspuns la un impuls al tau.Si aici poate fi vorba de un simplu si banal SMS, un telefon, un sarut..sau marile cuvinte pe care multa lume se teme sa le spuna prima oara.

Replica ei a fost de o simplitate si o finete remarcabile.A luat distanta incet fara sa spuna nu.De fapt, nici nu cred ca raspunsul ei subiectiv sau imediat este nu.Cel obiectiv si pragmatic, in schimb, este unul negativ.Motivatia numai ea o are si sincer sa fiu nici nu ma chinui prea tare sa o aflu.Nu asta e important acum.Important e sa-mi dau seama daca Reutza ( pentru cine nu a retinut din post-urile trecute, dupa ce ne-am despartit, locuim inca impreuna la mine ) avea dreptate cand spunea: nu-ti permiti o tipa in momentul de fata.

Cand am auzit asa ceva, am avut un acces de furie interpretand gestul ei ca fiind unul venit dintr-o gelozie latenta.Apoi am crezut ca vine din dorinta de a sublinia faptul ca am dreptate cand spun ca situatia mea din acest moment poate fi o opreliste in dezvoltarea unei relatii noi.Apoi m-am gandit si eu 5 minute.

Da, situatia e complicata…in urmatoarele 2 saptamani am licenta si voi sustine lucrarea de diploma.Am un servici de 8 ore, la care desi nu muncesc sa rup norma, tot trebuie sa fiu prezent…si activ la nevoie.Trebuie sa ma adun si sa incep studiul aprofundat al limbii germane.Nu de alta, dar voi pleca in Germania ca medic in vreun an.Trebuie sa-mi gasesc o locuinta de la 1 octombrie..trebuie sa acopar niste datorii mai vechi…TREBUIE…

Trebuie descrie o obligativitate.Iar eu, vreau nu vreau, va trebui sa fac toate astea.Si le voi face.Usor usor, voi gasi solutii.Dar asta inseamna ca in toata aceasta agitatie…nu mai e loc langa mine?Ca TREBUIE sa stau singur pana se pun toate la punct?

Pana la urma, in prima saptamana din octombrie se vor fi rezolvat multe.Va ramane doar Germania de care sa ma ocup..acte, meditatii, etc…Si hai sa zic ca pana atunci sunt destul de ocupat ca sa nu ma mai gandesc si la altceva.Dar apoi?Sincer sa fiu nu simt obligatia de a nu avea o relatie din simplul motiv ca voi pleca din tara.Ce…Cupidon e obligat si el sa nu traga pana nu ajung pe alte plaiuri??Pana nu rezolv nush-ce?

Pana la urma asta e farmecul sagetii…ca pica cand te astepti mai putin..cand esti mai putin pregatit.Iar daca n-a fost arhitecta din post-ul trecut, va fi altcineva.Asa ca iarta-ma Reutza, stiu ca-mi voi lua mustruluiala diseara, dar nu ai dreptate.Poate mai am multe de invatat despre femei si relatii.Dar stiu ca sunt pe drumul cel bun.Iar daca mi se va ivi oportunitatea de a cunoaste pe cineva chiar si in agitatia din perioada aceasta, n-o voi refuza.Caci pana la urma, tot tu ai fost cea care a zis sa dau zidul jos….

All we need is just a little patience…

Asa ceva nu e posibil…sunt obisnuit ca viata mea sa ia intorsaturi ciudate…dar nici chiar asa, pe cuvant.Uitati la ce ma refer:

Daca in ultimul post descriam cu ajutorul unor metafore o situatie absolut ipotetica, vineri brusc situatia a prins chip.Printr-o serie de circumstante asupra carora nu vreau sa insist acum, vineri am iesit cu o tipa care parca e rupta din descrierea facuta in post-ul trecut…Inalta, cu un zambet minunat, ochi foarte expresivi, cu un corp cum rar vezi…Wait, there’s more…La inceputul unei cariere de succes,  dupa spusele ei: “firma merge inainte,  nu are cum sa mearga inapoi”…Deh, proaspat absolventa de arhitectura care si-a deschis o firma alaturi de doi colegi…Imbracata cu o rochita ce putea fi de la Zara, sigura pe ea si pe calitatile ei, fara fite, foarte inteligenta…

La care o sa spuneti: Si care-i problema?…Nu stiu exact care e, dar e.Daca pana acum, descrierea ei este de o asemanare izbitoare ( un pic cam freakishly daca e dupa mine ) cu cea a femeii descrise in post-ul anterior,  intre metafora si ea este o diferenta majora.

Spuneam eu: “Relatia cu tipu’ din facultate s-a dus dracu…nu-l regreta ca si-asa era un magar si-o insela cat ea era la munca(deh, munceste din facultate).L-a iertat de prea multe ori si nu-l mai vrea inapoi desi el inca o cauta.A vazut-o prostu’ ce femeie a devenit si acum regreta c-a pierdut-o.”E, aici n-am mai nimerit-o…Dupa spusele ei, marea drama emotionala a vietii ei este aceea ca unii dintre tipii cu care a fost au lasat-o pentru fosta( nu pot sa ma abtin sa  gasesc o asemanare foarte ciudata cu marea drama emotionala a vietii mele: in cazul meu, ele au ramas cu urmatorul..4 ever..adica suntem si noi 2 good luck chuck).In continuare nimic anormal…dar acum vine si partea interesanta: stiti care a fost cea mai lunga relatie a ei pana la cei 25 de ani?

Nu, n-ati ghicit…3 luni!!!Ceea ce e foarte ciudat e ca spune ca ea nu are probleme cu commitment-ul.Si dupa cum vorbea, avea dreptate.A spus chestii de genul: daca asa a dictat situatia si ne placeam, de ce nu s-ar muta cu mine?Sau daca lucrurile merg bine, de ce nu mi-ai cunoaste parintii?Sau eu pe ai tai?Am trecut de mult de faza in care “imi traiam viata” si nu ma mai multumesc fling-uri fara viitor spunea ea.Lucruri foarte frumoase care subliniaza faptul ca ea e pregatita de ceva serios, ca n-o sperie nimic din ceea ce presupune o viata de cuplu.Si o cred.Insa cat de multe poti sti cu adevarat despre o relatie daca cea mai lunga a avut 3 luni?

Poate exagerez, poate intr-adevar vrea si poate…pentru ca spunea la un moment dat: “eu am fost considerata de fiecare data cea care se grabea..“.Eu nu cred ca sunt singurul barbat care nu e speriat de o femeie care se lasa prinsa in sentimentele din momentul respectiv si impinge catre oficializarea relatiei cat mai repede( oficializare nu e cel mai potrivit cuvant dar nu-mi vine altul..si in plus cred c-ati prins ideea ).Iar daca eu nu sunt singurul si prin viata ei au trecut cativa, sansele sunt sa mai fi intalnit unul ca mine, care nu s-a speriat, care nu a considerat ca se grabeste si nu i-a reprosat asta sunt destul de mari…Iar daca a fost unul care n-a dat inapoi, atunci cum poti sa ai cea mai lunga relatie de numai 3 luni?

Intrebarea e mai mult retorica, pentru ca acest fapt este unul insignifiant in contextul actual.Adevarul e ca tipa imi place…si-mi place mult.Si daca-mi place atat, nu ma afecteaza foarte tare durata relatiilor ei, situatia ei materiala mult mai buna decat a mea, faptul ca e genul care pune suflet repede…ca “se grabeste”…

Ceea ce ma freaca e ca dupa o seara minunata, alaturi de o femeie deosebita, ne-am despartit zambind si cu certitudinea ca ne vom revedea…Sambata dimineata a plecat la Constanta si se va intoarce azi (luni).Iar eu i-am dat un semn sambata dupamiaza, un sms in care am incercat sa pastrez o linie in care sa par interesat, dar nu disperat, atent dar degajat…stiti voi, politically correct-ul de a doua zi.

Au trecut aproape 48 de ore si nu a raspuns…nu am vrut sa-i mai dau niciun semn pentru ca n-am vrut sa fiu insistent…dar tare ma freaca chestia asta.Stiu ca se va intoarce in seara asta…si ca intr-un mod sau altul voi putea sa am un contact cu ea…poate maine cand ajunge la birou..ca deh, avem si messengerSi voi afla ce si cum…poate nu i-am placut..(asta ar face-o cam ipocrita avand in vedere semnalele pe care mi le-a transmis vineri seara ), poate s-a intamplat ceva si nu mai avea telefonul…poate s-a impacat cu vreun fost..sau poate s-a gandit la mine tot weekendul…orice e posibil…dar asteptarea ma omoara.

Sarac am fost dar mi-a placut parfumu’

Am si eu un complex.Trebuie sa recunosc asta.Si desi risc un “mare” val de controverse, voi spune ca unul dintre lucrurile care ma face sa ma gandesc de doua ori inainte de a incerca sa “infirip” ceva cu o domnita care-mi zambeste gales este situatia financiara.Si nu a ei, ci a mea…

Aici vine partea interesanta.Multi vor spune ca: banii n-aduc fericirea, ca doar o mica parte din femei sunt cu adevarat materialiste, ca daca ti-a zambit inseamna  ca nu-i pasa de ce si cat ai…etc.Eu nu sunt de acord cu afirmatiile astea.Si o sa argumentez imediat.

Plecam de la premisa ca eu caut o partenera apropiata ca si varsta de mine. Adica 25. Cine este ea? O tipa inteligenta, infipta, la inceputul unei cariere de succes. Proaspat absolventa de master este cel mai probabil angajata la o firma si e pe pragul unei promovari…castiga niste bani, oricum as da-o mai multi decat mine, munceste de rupe si putinul ei timp liber si-l petrece cu fetele la o terasa frumoasa din centrul vechi. Are grija de ea, face un pic de sport in fiecare saptamana si cand ia banii se opreste fix la Zara sa-si ia fusta la care se uitase cu jind toata luna.Se descurca binisor, stie ca are un viitor stralucit si toate premisele sa reuseasca. Pastreaza totusi o urma de tristete, prefect mascata de altfel, pentru ca e singura. Relatia cu tipu’ din facultate s-a dus dracu…nu-l regreta ca si-asa era un magar si-o insela cat ea era la munca(deh, munceste din facultate).L-a iertat de prea multe ori si nu-l mai vrea inapoi desi el inca o cauta.A vazut-o prostu’ ce femeie a devenit si acum regreta c-a pierdut-o.

Dar ea se uita in fata.Are viata pusa la punct si e loc acum si de un el…Un tip inalt, educat, frumusel, inteligent, cu un viitor care se prefateaza la fel de stralucit ca al ei. A iesit cu cativa, dar niciunul nu era chiar ce-si dorea. Poate prea imatur, prea infatuat, prea curvar… A stiut sa-i recunoasca ca deh, are si ea maturitatea acum sa nu mai pice in plase ieftine.

Acum ar fi momentul pentru mine, nu? Am experienta si maturitatea necesare pentru a sti cum sa negociez o astfel de situatie. As sti poate sa-i acord sprijinul de care are nevoie in momentele grele si sa-i umplu putinele momente de liniste cu un strop de fericire dupa care a tanjit atata timp…O vad la o cafenea in centru, in metrou sau pe strada…E imbracata cu camasa aia alba si cu fusta de la Zara pe care si-a cumparat-o din ultimul salariu…E bronzata putin caci tocmai s-a intors din Grecia.A fost si ea patru zile ca atat a putut sa-si pacaleasca seful sa-i dea concediu…Macar  e fericita ca anul asta a vazut marea.E atat de frumoasa incat nu te poti abtine sa nu-i  zambesti…Si culmea, ea iti zambeste inapoi…

Iar tu pleci capul si mergi inainte fantazand la fericirea pe care ai fi putut sa i-o oferi.Azi ai doar 100 in buzunar.Un pachet de tigari si ceva de rontait in pauza de masa. Stii ca mai ai cateva luni pana vei ajunge cel putin pe linia de plutire. Esti disperat ca nu stii ce vei face de la toamna, unde vei locui si cum iti vei permite sa te intretii pana cand visul tau de a ajunge medic se va indeplini in sfarsit peste vreun an. Mori de ciuda stiind ca pe ea n-o intereseaza ce ai tu in buzunar… CACI NU E MATERIALISTA!dar nu vrei sa te intretina, iar ea oricum nu castiga atat de mult incat sa n-o deranjeze ca tu nu ai mai nimic. Si urlii in tine… Stii ca v-ati intelege si ati fi fericiti… dar nu ai nici cu ce sa…n-ai cu ce sa nimic.

Iti continui drumul pana la linia lu 41 si nu poti sa-ti scoti parfumul ei din cap… Ajungi in statie si te gandesti cu groaza ca in tramvai te-asteapta fetele din Piata Presei…

Luni…

La servici..caci deh, eu am.Si am dintr-un singur motiv: pentru ca un fost angajator m-a primit inapoi pe acelasi post, pe aceeasi bani, la acelasi birou, in acelasi birou, cu aceeasi colegi…OK, ati inteles voi ideea.Nu sunt bani multi, dar e ceva sigur, nu foarte stresant, la 6 rup usa, nu ma cheama nimeni mai devreme si nu ma tine nimeni la birou.Si peste toate astea, nu fac mai nimic.Sefu’ stie ce am eu de gand sa fac…si anume sa plec in Germania la anu’.O sa fac rezidentiatul  acolo, specializarea, pe romaneste, “the works”.

Pe romaneste, pe engleza sau pe nemteasca, tot frica mi-e.Nu de viitorul meu profesional, caci hai sa fim seriosi, un medic pana-n 35 de ani in romania e un pic mai mult decat pielea p%$#i.Scuze expresia dar ma apuca dracii ca trebuie sa plec din tara ca sa am un viitor frumos.N-am zis si nu sustin ca acolo cresc bani in pom si umbla cainii cu halbe de bere in coada.Si nici nu voi fi scutit de cele 10 ore pe zi in spital, garzile interminabile si critici.Dar e altfel acolo…

Niciodata nu voi fi nevoit sa-i explic unui pacient ca nu am cu ce sa-l fac bine.Fie ca e vorba (in primul rand) de medicamente, sau de aparatura, un laborator dotat, consumabile pentru sala de operatie, proteze de orice fel si lista poate continua.Ca sa nu mai vorbesc de scarba  care domina sistemul medical romanesc.Si diferentele nu se opresc aici.Omul ala va fi mai bine psihic cand nu e nevoit sa dea spaga, cand are un asternut curat si o podea de poti sa mananci de pe ea.Ca sa nu mai vorbim de o toaleta cu un miros mai proaspat decat cele din Evul mediu.

Nu spun ca toate spitalele sunt asa.Dar sunt mii de clinici in tara asta si nu toate sunt la fel.Dar eu, batand la pas in 6 ani de facultate cam toate spitalele din Bucuresti stiu ca majoritatea au probleme mari.Si ma intreb cum Floreasca, Universitarul, o parte din Bagdasar, Alexandrescu (si alte cateva sectii) pot arata ca lumea si Coltea pica pe pacienti.E trist, ma jur.

Pacatul cel mai mare e ca noi chiar avem medici pregatiti.Dar omul cand pleaca din spital va fi mereu nemultumit.Pentru ca desi tu ti-ai facut treaba, el nu va intelege niciodata de ce a trebuit sa-si plateasca anumite medicamente, de ce a trebuit sa suporte conditiile din spitalul respectiv, scarba personalului mediu…

Sau spaga.Aici e foarte mult de discutat si toti au parerile lor, pe care, sincer, le respect.Dar mi-as dori sa-mi explice cineva cum ar trebui sa ma intretin eu din 1200 de lei pe luna ca rezident.Fara garzi platite, fara timp suplimentar, fara spaga.Pentru ca ceea ce nu isi da seama lumea e ca rezidentul nuprimeste mai nimic.Omul ii da specialistului sau primarului, iar rezidentul ramane cu firimiturile.Am colegi rezidenti pe chirurgie.Sunt mereu in sala cu specialistul dar la finalul lunii, nu au nici macar un sfert din banii lui.Deci pana la urma nici spaga nu e o solutie viabila pentru un tanar medic.

Atunci care e?Nu stiu.Mi-e foarte greu sa diger ca eu intre anul 4 si 5 (am mai muncit vreo 2 ani in facultate) castigam de 3 ori mai mult decat un rezident.DE 3 ORI!!!Nu aveam diploma, nu eram nimic, dar faceam 1000 de euro pe luna ca event planner.Nu pot sa inteleg cum nu mi-as putea permite ca rezident sa scot o tipa in oras, sa-i iau un buchet de flori, sa-i fac un cadou frumos etc…O sa spuneti : dar nu e nevoie de asa ceva pentru a cuceri o femeie;daca te place, te place cu totul.Nu e vorba de ea aici.E vorba de ce mi-as dori eu sa fac pentru ea.Nu am pretentii mari de la viata…nu vreau vila si BMW, nu vreau Bamboo.Vreau doar sa stiu ca in seara asta pot sa ies la o bere cu prietenii, ca pot sa ma hranesc si sa am un acoperis deasupra capului, ca pot sa-i zambesc unei tipe, sa-mi zambeasca si sa pot sa beau o cafea cu ea.Din 1200 de lei…cu bonuri de masa nu-ti poti permite asa ceva.Nu-ti poti permite nici sa traiesti…

Asa ca incet incet o iau spre vest.Si chiar daca sunt sanse sa o iau razna fara prieteni, familie, si romancele de care ma plang eu pe blogul asta de atatea luni, o voi face.Va mai dura un an sa termin cu examenele si birocratia, cu limba si apoi, pa.Dar mi-e frica, mi-e foarte frica de ce va fi in sufletul meu…

Guess who?

In primul rand vreau sa-mi cer scuze celor care ne citeau pentru aceasta perioada de inactivitate.Eu n-am putut pur si simplu sa ma loghez pe el vreo luna jumate ( Thorr mi-a explicat ca a fost ceva legat de propagarea de dns-uri..parca eu as intelege ceva din asta ).

Nici nu stiu de unde sa incep..aaa ok, de la sandstorm of serenity.S-a terminat.Nu urat, dar s-a terminat.Si sincer sa fiu nu am multe sa-i reprosez…desi in unele discutii am fost cam vehement fata de ea.In 2 luni mi-a oferit foarte multe si mi-a fost alaturi asa cum a putut mai bine.Ca sa nu mai spun ca am impartit cu ea 3 din cele mai frumoase experiente din viata mea..in ordinea numerelor de pe tricou:

1.Mi-a organizat o petrecere surpriza de ziua mea.O chestie care nu mi s-a mai intamplat si care a fost ceva ce visam de mult.M-am simtit minunat sa am cei mai apropiati prieteni langa mine intr-un moment destul de trist pt mine..caci la cateva saptamani dupa am terminat oficial facultatea.Am fost dus la strand in Crangasi sub pretextul ca voi juca baschet.Si acolo erau toti…cu mese aduse de pe la firma, cu lazi frigorifice, cu gratar, cu administratorul strandului blatuit(care a tinut sa-mi ureze personal un calduros la multi ani), cu vin si vodca, bere si veselie.Si le multumesc din suflet ca au fost acolo si ca fiecare a participat cu ceva.

2.Vama…am mai scris despre ea si voi mai scrie.Acolo boemul din mine a iesit in intregime la suprafata…eram si eu un mic vamaiot cu scoica-ntre degetele de la picioare…Iar Vama va ramane de aici incolo unul din locurile mele preferate…Papa bun la Shoni, berea buna pe plaja, oamenii buni de conversatie peste tot si shot-urile de Jager la Stuf.Si peste tot muzica buna.Genial!

3.Za shit.No, no….. i mean ZA SHIT!!!Dream Theater live..la 2 ani dupa ce am descoperit aceasta formatie( fie vorba intre noi o ascult cam in continuu de atunci ).Iar pe 3 iulie i-am vazut live…La Kaliakra Rock Fest la bulgari.Mi-am facut si prieteni…am mancat si un fel de mic/carnat la gratar cu un condiment ciudat in el, am vorbit si in romaneste cu un hotelier de pe acolo, am platit si cu leva, am vazut si masini de Bucuresti la festival.Sute de corturi, in fata unui stadion care la 9 seara avea 20000 de mii de oameni si un Lars la 5 metri de scena.Am fost acolo, in primele randuri sa-i vad pe Portnoy si Petrucci ( dupa parerea mea cel mai bun baterist si cel mai bun chitarist din lume ) si mai ca nu mi-am dat drumu’ cand au inceput sa cante..si culmea, au deschis cu melodia mea preferata…20000 de oameni tipand in timp ce simteam fiecare lovitura in toba bass in piept.Asta cred ca a fost cel mai frumos moment al anului.Si-i multumesc ca m-a dus acolo…si-i multumesc si Lillastjarnei ca mi-a facut acest cadou.

Aveti aici inceputul concertului ( le vreo 10 metri mai in spate) . Scuzati calitatea, dar alt video mai relevant nu am gasit.

Au fost 2 luni frumoase din multe puncte de vedere…sunt multe altele de povestit…dar asta in post-urile viitoare…

P.S.:nu credeam sa spun asta vreodata…dar I kinda missed blogging…

Sandstorm of serenity

Asta traiesc de vreo zece zile incoace…o furtuna de nisip care m-a trezit la viata.Care m-a facut sa zambesc si care a reusit sa ma traga in spate cateva momente dandu-mi energia sa fac tot asa cum as fi vrut sa fac.

Totul a inceput cu un simpla intrebare de la Thorr: Cineva vrea sa te cunoasca..Vrei sa iesi cu ea? Ce era sa zic? Nu? Asa ca m-am pregatit psihologic pentru un blind date care, din propria experienta credeam ca va ajunge in mod sigur un post pe blog la capitolul “despre celelalte”.Aveam pana si un titlu: “exit strategies for dummies”. Asta pentru ca ma asteptam la un fiasco total…

S-a dovedit a fi o seara foarte lunga in care pe rand am trecut de la circumspect la interesat trecand prin mirat, admirativ, zambitor…si alte vreo 20 de stari pe care nu le pot descrie aici.Iar seara s-a terminat la vreo 5 dimineata realizand ca am stat de vorba vreo 8 ore si ca tot mai vreau…sa aflu, sa o cunosc, sa fiu langa ea.Asa ca am iesit si a doua si a treia oara, pana cand m-am trezit uimit intr-o stare de liniste si calm.Brusc rotitele din capul meu s-au oprit si soriceii de pe ele sorbeau incet dintr-un cocktail fascinati de femeia de langa.Nu ma bazaia nimic in capul meu, nu imi mai era frica, nu ma mai simteam singur.Avea sens si se potrivea ca o manusa starii mele de spirit…revelatiilor si concluziilor psihoterapeutice la care ma chinuisem atata timp sa ajung.Si e atat de usor…

Apoi, weekend-ul…am plecat amandoi la mare, in Vama.O statiune pe care n-am avut niciodata ocazia sa o vad sau sa o simt pe pielea mea.Nu intelegeam spiritul ei sau ceea ce-ti poate oferi.Si nu eram pregatit pentru trip-ul mental pe care urma sa-l traiesc.M-am trezit pe plaja, intr-o liniste fantastica, privind o mare atat de calma, cu un soare atat de bland…Nu mai simtisem niciodata asta.Pur si simplu nu-mi amintesc cand am fost ultima oara atat de…amortit, de relaxat.Nu simteam obligatia niciunui cuvant, totul se intelegea de la sine si totul avea sens.Toata lupta mea si toate bataliile considerate pierdute…toate autopsiile mentale facute in ultimii ani.

Si a venit seara: un dus si inapoi pe plaja, la Stuf.Muzica buna, dar cunoscuta din Club A sau Expirat.Oameni de toate felurile care se simteau bine.Nimic deosebit…Pana a inceput vantul.O furtuna de nisip cum rar vezi la mare, un vant de te lua pe sus.Dar nimeni nu s-a miscat…Toata lumea, inclusiv eu, isi bea berea in continuare si dansa.Pur si simplu lasai capul pe spate si lasai vantul sa te bata.Parca eram pe alta planeta.Era ceva greu de descris in cuvinte, o stare semi-halucinogena care iti cuprindea tot corpul.Era liniste.Dupa mult timp.Asta era: o furtuna de liniste…

Care continua si acum.Merge si nu trebuie impinsa sau trasa, nu cere de mancare sau explicatii interminabile.M-am intors in Bucuresti si am rezolvat tot…Am gasit din neant posibilitatea sa practic ceea ce am visat si sa am parte totusi si de o viata decenta.Asa ca in vreo 8-10 luni voi spune “auf wiedersehen”  … Plec, dar furtuna de liniste o iau cu mine.

If you wear that velvet dress…

Am ascultat melodia asta acum cateva zile din nou, dupa 6 ani…Nu pentru ca n-as fi vrut s-o mai ascult ci pur si simplu pentru ca am tendinta de a descoperi mereu cate o formatie noua care-mi place si pe care ajung s-o studiez pana la cel mai mic amanunt.Asta e, sunt un mic obsedat de muzica si faptul asta, combinat cu micile mele tendinte obsesiv-compulsive, m-au facut s-o uit…

Dar mi-am adus aminte de ea…de tot albumul de fapt.Si ascultand-o mi-au revenit in minte bucati dintr-o perioada in care incepeam sa inteleg si eu despre ce e vorba in viata si mai ales de un fapt care mi-a marcat personalitatea.Mi-am dat seama ca nu 20 de femei o data ma pot face fericit, ci una singura care sa fie TOT sau TOATE.Iubita, amanta, prietena…pe care sa o simt alaturi in fiecare clipa…de care sa nu ma mai satur sa o sarut sa o privesc…sa-mi vina sa-i rup hainele de pe ea la 5 minute dupa ce s-a imbracat…sa o iau in brate cand e trista…sa-i simt rasuflarea cand doarme.

Albumul e scos in 1997…asta inseamna ca de 12 ani tot caut.Mai intai bajbait si stangaci, pueril si imatur, nehotarat si fara discernamant, apoi invatand ce inseamna rabdarea, sacrificiul, dorinta, idiotenia…reprosul, gelozia, verbul a insela si verbul a iubi.Ani in care am crescut cautand-o pe EA trecand prin zeci de femei alaturi de care am trait cele mai frumoase momente si dupa, cele mai mari depresii.Intr-o sinusoida atat de greu de stapanit la inceput…acum acceptata si asteptata.

Acum stiu coordonatele sinusoidei…stiu ca nu poti ramane pe fundul ei mult timp…intotdeauna stie cum sa se ridice singura, luandu-te si pe tine cu ea.Facandu-te sa speri din nou, sa te indragostesti, sa speri, sa visezi, sa crezi ca aici te vei opri…ca EA e!Dar stiu acum ca Ea nu exista…am invatat ca Utopia e doar o carte a lui Morus iar femeia de langa tine e doar cea cu care ale carei defecte  poti trai.Am invatat ca orice fata are si un verso si orice fata ascunde ceva dedesubt.Am invatat ca nu le poti avea pe toate si ca trebuie sa te bucuri de orice moment alaturi de cea pe care o iubesti…sa lasi gelozia la o parte(ca nu face altceva decat sa o indeparteze), sa lasi reprosul, minciuna, nervii.Am invatat ca orice se poate discuta si fara sa ridici tonul, iar daca-l ridica ea, n-o judeca…ia-o-n brate…Am invatat sa impart si ca trebuie sa impart si bune si rele.Am invatat sa ascult…

Si totusi nu e nimeni.Stai si te gandesti ca prostu’ ca uite dom’le ce rateaza unele.Fals!Daca nu e, nu e dintr-un motiv pe care trebuie sa-l cauti, sa ti-l explici si apoi sa-ti insusesti lectia.Toate se intampla cu un rost…iar EA va veni cand vei fi pregatit, cand o s-o meriti…Iar cand o gasesti, lasa-ti mandria si armele deoparte, aminteste-ti ce ai invatat si iubeste-o…Poate te vei insela, iar daca nu va fi EA, va fi altcineva…caci “the spiral never ends” dar “never” e un cuvant atat de categoric…Si toata lumea stie ca nimic nu e categoric pe lumea asta

Azi am fost vesel…

Nu stiu exact de ce…dar m-am simtit foarte bine azi.Am luat examenul, m-am impacat cu administratoru’ de bloc, am recuperat din somn…Banalitati pentru ca nu cred ca aceste intamplari sunt sursa zambetului meu.Cred ca totul a venit de la faptul ca recunoscandu-mi greselile din ultima vreme ( ca deh, doar nu credeati ca nu am nicio vina pentru situatia actuala ) si gandind un pic la rece, mi-am dat seama de un lucru: I’m not a bad man!

Spuneam in alt post ca nu mai am rabdare…si azi mi-am dat seama ca numai avand rabdare pot sa rezolv tot.Usor, pe rand si simt de raspundere.Toate se intampla cu un rost, iar el exista si n-o sa-l pot vedea niciodata daca nu ma dau 3 metri in spate…daca nu ma calmez.

Si asta am inceput sa fac azi.M-am dat putin in spate si aducandu-mi aminte ca nu stau deloc bine la capitolul multitasking, le-am luat pe rand.M-am trezit, m-am dus la spital, am dat examenul, l-am luat…Si confu’ m-a intrebat:  “Ce specializare ai vrea sa faci?”.Iar eu, fara sa stau mult pe ganduri, am raspuns: “Psihiatrie”.M-am chinuit in ultimele luni sa-mi dau seama ce vreau sa fac in viata, aducandu-mi argumente pro si contra pentru a profesa medicina.Incepand cu financiar, posibilitati de promovare, punere in valoare a calitatilor mele, timp, investitie…si lista poate continua.Am variat intre brandig farmaceutic si vreo 20 de specializari. Nu am despicat firul in 4…ci in 4000 de argumente logice si pragmatice, uitand un lucru despre mine.In profunzime, nu sunt un om deloc cerebral.Am scos pragmatismul si logica la suprafata in ultimii ani doar pentru a ma proteja, incercand sa ingrop o parte din mine care culmea, ma reprezinta cel mai bine.Iar azi, dupa multa vreme, am raspuns cu sufletul…

Si am zambit.Mi-am dar seama ca incet-incet trebuie sa-L scot din nou afara.Pe Lars cel visator, boem, in fata caruia oamenii se deschid si se simt in siguranta…Si sa-l las la o parte pe cel pragmatic, inchis, rece, critic si circumspect fata de tot ce e in jurul lui.Poate ca fix pragmatismul asta m-a adus in starea descrisa acum cateva zile.Poate ca din cauza lui sunt singur.Pentru ca el, criticand atat si laudandu-se cu noile sale experiente de viata, cu maturitatea lui, cu cunostiintele sale, functiile lui … i-a indepartat pe ceilalti.Si mai ales pe cele de langa mine.Pentru ca nimeni, desi cunoscand cum sunt eu cu adevarat in interior, n-ar fi putut sa stea langa un om atat de dur, atat de critic, atat de incruntat.

Poate asta e scopul tuturor lucrurilor…nu numai sa ma cunosc si sa ma impac cu mine… ci sa invat din nou sa am rabdare, sa am incredere, sa las garda jos…sa zambesc.Si uite asa, incet incet, poate mi se vor umple si golurile.POATE…Dar pana la urma, de ce poti fi cu adevarat sigur daca nu incerci?

Good luck Chuck sau bad luck blog…

Putini prieteni stiu de acest blog…Iar cei care stiu de el impart o parere; si anume aceea ca sunt prea trist, sau ca scriu prea trist, sau ca ma las afectat prea tare de ceea ce se intampla in jurul meu, in viata mea.

Poate au dreptate.Dar ceea ce nu stiu sau nu realizeaza ei e faptul ca nimic nu-mi iese de vreo cateva luni.De ce nu stiu?Pentru ca nu sunt foarte deschis in a-mi impartasi problemele cu cei din jur.Nu ma ajuta la nimic sa verbalizez.

-”Hai descarca-te..”

-Uraaaa!!!Asta inseamna ca daca stau 10 minute sa-ti explic ce am pe suflet in secunda in care am terminat toate vor disparea? Ca brusc nu voi mai fi good-luck-Chuck si toate fostele mele nu se vor marita cu urmatorul lasandu-ma pe mine sa balesc la fericirea lor? Ca o sa-mi dau seama daca sa-mi urmez visul pe care-l am de cand eram copil si o sa devin medic desi mi-ar fi imposibil sa ma intretin dintr-un salariu de rezident? Sau ca pot avea puterea sa aleg o cariera in farmaceutice in care sa fiu bine platit si sa nu raman cu regretul ca am lasat halatul pentru un costum? Sa pot sa am timpul pentru a lucra si a si termina facultatea? Sa pot sa-mi gasesc un job care sa-mi permita un program mai lejer pana-s toamna…orice…nu vreau neaparat sa fiu iar manager (ca deh, am fost si din ala-cea mai proasta alegere sa dai vrabia din mana pe cioara de pe gard). Ca mama se va simti brusc mai bine? Ca “prietenii” imi vor redeveni prieteni? Ca voi fi fericit?

Fuck off! Si pentru cultura voastra generala, o regula din psihoterapie spune clar ca : Daca iti faci interlocutorul sa-si deschida sufletul, incearca sa-i dai si niste directii…nu-l lasa cu toti demonii pe afara.Pe romaneste: “O sa fie bine” nu e nici de un real ajutor si nici indicat…

Uite ca am verbalizat…ce bine…Dar parca ceva s-a schimbat.Increderea in mine.Pentru ca numai eu pot sa rezolv tot.Recunosc, mi-ar placea sa simt pe cineva intr-adevar aproape in momentele astea.Dar nu e nimeni.Asa ca am avut ceva timp sa ma uit si-n oglinda.Iar pe langa spume la gura si flacari din nas pastrez o sclipire in ochi ca voi reusi sa trec peste tot.Intre timp, daca nu vreti sa stati aproape, sa-mi suportati post-urile  triste, dramatico-poetico-lacrimogeno-suparate, post-urile in care regret, in care-mi cer scuze, in care imi hiper-analizez starile sufletesti, sunteti poftiti sa cautati ceva mai superficial, mai usor de digerat, mai dulce…Iar daca v-a placut, scrieti-mi un mail, dati-va cu parerea si…mai poftiti si alta data.

Fuck buddies, friends with benefits…

Sau…ce te faci cand nu mai cunosti pe nimeni nou.

Pai ce sa faci si tu…te uiti stanga dreapta.Ca deh, uitatu’ inapoi dauneaza grav viitorului.Gasesti persoana de sex opus (poa sa fie si de acelasi sex-damn, who am i to judge ) si arunci o pastiluta.Mica, mica de tot cat sa se prinda.Asta dupa ce te asiguri mai intai ca nu e atasata de cineva, ca are chef si mai ales, ca nu are chef de complicatii!

Ea prinde pastila, zambeste complice si deschideti subiectul.Acum vine partea interesanta: regulile.

1.fara implicare…nu de alta dar daca o vroiai sau te vroia ca iubit/a, discutia ar fi trebuit sa decurga din start altfel

2.fara falsa pudoare…ca deh, dac-o faci, fa-o ca lumea.Si in plus, daca te cunoaste de multa vreme, nu are rost.

3.fara apropos-uri dupa…discretia e de aur

4.frecventa…trebuie stabilit foarte clar daca se repeta periodic procesul la o data exacta, sau daca fiecare partener alege un moment in care “are chef” si verifica disponibilitatea celuilalt

5.cel mai important.Daca cineva va intra serios in viata unuia dintre cei doi, fuck buddy-ul se va retrage…fara intrebari.

Eh…acuma stiti cum e.Socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.Iti trebuie o relatie destul de puternica si o doza foarte mare de maturitate ca sa mearga.Iar toate aceste reguli isi pot pierde foarte repede valoarea daca unul din parteneri dezvolta sentimente…

Si acum dilema: toata chestia asta descrisa mai sus seamana cu o alta situatie:inselatul.Are aceleasi reguli, acelasi inceput si aceleasi cauze: singuratatea, lipsurile resimtite pe anumite planuri si rutina.Si un copil de 5 ani stie ca a insela e gresit.Atunci de ce acest concept, atat de asemanator…e privit total diferit?Brusc a te minti si a ascunde e trendy, cool, fashion si alte adjective pe care nu le suport…

Stiiiiu…hiperanalizez.Dar hai sa fim seriosi.Toti am inselat si toti ne-am gandit la un sex buddy sau am avut unul.De inselat te lepezi…dar de prietenul tau “special” mai greu…De ce?